Vine un moment in viata fiecarui om cand realizezi ca viata asa cum o stiai pana acum ia sfarsit. Si totul are sa se schimbe. Un astfel de moment traiesc eu acum. Am visat acest moment, am planuit acest moment, mi l-am inchipuit si l-am anticipat. Acuma nu mai trebuie. El s-a intamplat, iar vartejul sentimentelor este destul de ametitor. Sunt fericita pana la cer si inapoi. Uimitor, mi-e si frica. Vreau si nu vreau. Abia astept schimbarea, dar in acelasi timp nu vreau sa se schimbe nimic. Vreau ca totul sa ramana exact asa cum este in clipa asta. De fapt, prin minte mi se deruleaza imagini de cand eram mica. Cand invatam sa inot la bazinul de la gradinita. Cand ma duceam sa o iau pe mami de la lucru. Cand mergeam cu mami la cumparaturi si ma enerva ca nu aveam gusturi comune. Cand o asteptam pe geam sa vina de la lucru. Cand veneam acasa cu cate un zece si aveam parte de un intreg festin, ca deh, e desteapta fata lu mama. Cum mergeam la intalniri si mami nu dormea pana nu auzea cheia in usa. Cum plangeam la vreo “tragedie” amoroasa. Cand am intrat la facultate. Cand am terminat facultatea. Cand am plecat in lumea larga prima data. Cand m-am angajat prima data.. Viata mea de pana acum.
Acum intorc pagina. Mi-am dat demisia. Si plec din nou, in lumea larga. De data asta din iubire. Caci ma pune pe drumuri iubirea asta. Iar pentru mine cel mai important este sa fiu fericita. Iar daca fericirea mea inseamna o alta tara si o alta comunitate, fie. Stiu ca voi trece si peste acest hop, doar ma vor sustine cele mai dragi persoane mie. Asa ca, ne vedem din Grecia, caci acolo ma duce iubirea...
