Sus de tot

Astept. Anticipez cu nerabdare. Visez si imi fac scenarii. Desi totul se intampla conform unui ritual bine stabilit, de fiecare data este ca si prima oara. Sunt pipaita si incep sa chicotesc. Ma rosesc, dar jocul continua. Stiu ca trebuie sa inghit ca sa trec la faza urmatoare. Si astept din nou, picior peste picior, numarand minutele pana la punctul culminant. Picaturi de transpiratie se preling pe decolteul meu pudrat iar pleoapele mi se zbat frenetic. Tocmai ce am trecut de controlul vamal si astept sa ma imbarc. Caci despre asta este vorba in propozitie.
Nimic nu se compara pentru mine, cu un zbor cu avionul. Il ador si in acelasi timp mi-e groaza. Este singurul sport extrem pe care il practic cu regularitate. Zborul imi da acea doza de adrenalina de care avem cu totii nevoie. Desi cunosc toate detaliile tehnice ce tin de aceasta pasare de fier (traiasca Discovery), pentru mine este o minune totusi cum de poate sa stea in aer cu noi toti la bord. Aleg insa sa nu ma gandesc prea mult la amanunte ce pot sa imi disturbe calmul aparent, si admir peisajul de la inaltime. Marea isi face incet incet aparitia si dintr-o data culorile devin mai accentuate. Stiu ca trebuie sa coboram, poate cel mai intens moment din timpul zborului. Motoare turate la maxim, sute de kilometri la ora, iar rotile mici trebuie sa faca fata impactului. Melodia care imi urla in urechi in timp ce avionul coboara este I don’t wanna miss a thing – Aerosmith.
Si ma gandesc la toate lucrurile pe care nu vreau sa le pierd….Dar atingem pamantul, moment in care ii multumesc lui Dumnezeu ca imi mai acorda o sansa la viata. Si ma simt de parca as fi renascut, gata sa explorez taramul nou gasit.
Zborul imi da aripi… :)

Asta nu este tara mea!

Nu ai simtit niciodata ca nu traiesti in tara ta? Nu ai simtit niciodata ca de fapt, alta este cultura ta, care nu se potriveste deloc cu cea a tarii in care traiesti? Eu DA.
Am avut norocul de a calatori in tari straine inca de la varste fragede, prima data cand am trecut granita tarii fiind la 10 ani. Atunci am descoperit ca exista viata si dincolo de Timisoara si este chiar mai buna. Atunci mi-a incoltit gustul pentru haine, pofta pentru dulciuri de tot felul, slabiciunea pentru zorzoane de tot felul, pentru creioane cu pene si pixuri din plastic colorat si intortocheat in diverse forme. Tot atunci am vazut ca exista si case vopsite in alte culori decat monotona combinatie gri-bej, cu flori vesele in geamuri. Am vazut ca exista si oameni civilizati care nu simt nevoia sa arunce diverse chestii pe strada si ca nimeni nu rupe florile ce infrumuseteaza trotuarele. Si poate cel mai tare m-a impresionat pe atunci, o pescarie, cu sute poate chiar mii de pesti, pe care puteam sa ii hranesc din mana si pe care nimeni nu voia sa ii pescuiasca. Ca sa vezi ce ramane in mintea unui copil...
Au urmate iesiri aproape anuale, la fel de bogate in experinte, contribuind din plin la dezvoltarea mea ca persoana, adapandu-mi pofta de mai bun si mai bine. Din pacate, sau nu, tot aceasta experienta m-a facut sa inteleg de ce nu imi place tara in care m-am nascut. Am sa incerc sa descriu pe scurt cateva aspecte care ma fac de-a dreptul sa sufar si sa imi doresc sa am viteza unui ghepard pentru a putea ajunge pe alte meleaguri cat mai repede.
Cine nu a auzit faimoasa replica "Nu-i problema, se rezolva" si de fapt nu se rezolva mai nimic sa ridice mana sus. O detest. Fie imi spui ca se poate face si o faci, fie imi spui ca nu se poate! e greu oare?
Nu suport lipsa de bun simt si lipsa bunei cresteri.
Nu suport ideea cum ca pentru a fi deservit de un functionar public (indiferent de domeniul de activitate) in mod civilizat si decent, trebuie sa ai "pile" sau sa fii pregatit "materialiceste" pentru a intra in gratiile marelui Functionar.
Nu suport larg raspanditul obicei conform caruia tot ceea ce depaseste spatiul intim-locuibil nu ma priveste. Romanii nu au grija de mediul in care traiesc, de strada pe care locuiesc, de gradina din fata blocului sa nici nu mai pomenesc. Tot ceea ce depaseste cei 70-100 metrii patrati personali nu mai are legatura cu ei, drept umare de ce ar avea grija?!
Mi se pare penibil ca majoritatea romanilor din aceasta tara fac lucrurile de ochii lumii - isi cumpara masini scumpe cand ei abia isi platesc chiria la garsoniera, isi cumpara haine mai mult sau mai putin de firma, insa neaparat cu eticheta mare "sa se vada pe ce au dat banii".
Urasc depravarea din aceasta tara si imi pare rau ca pretul de vanzare al romancelor scade pe zi ce trece. O fi criza de vina? Nu. Doar lipsa lor de incredere in fortele proprii si lenea/comoditatea. Sa recunoastem, e mult mai usor, pentru unele cel putin, sa se cracaneze decat sa se trezeasca in fiecare dimineata la 7 si sa faca o munca de birou.
Zilnic frumusetea romancelor este ridicata in slavi, cica ar fi cele mai frumoase din Europa si de ce nu, dupa unii, din lume. Nu mi se pare deloc asa. Frumusetea romancelor este una medie, mai rar apare una mai deosebita. Aceasta faima insa este datorata altui element si anume Sexului. Femeile romance sunt usoare si ieftine. Se dezbraca fara vreo prejudecata si umbla pe strada cu tot ce au ele mai intim la vedere. Asta este ceea ce ne scoate in evidenta in fata celorlalte tari. In toate calatoriile mele prin diverse tari, niciunde nu am vazut atatea femei-reclama pentru SEX ca la noi.
In sfarsit, poate cel mai mult ma deranjeaza lipsa seriozitatii in relatiile umane, fie ca e vorba de relatii socio-profesionale fie intime-personale. Drept doavada si faptul ca este foarte greu sa iti gasesti pe cineva de incredere cu care sa construiesti o relatie de durata. Oamenii sunt ahtiati dupa bani, avere, avutie materiala si uita cele mai importante aspecte: dragoastea, simplitatea si buna-cuviinta. Nimic nu conteaza pe lumea asta daca iti lipsesc aceste 3 ingrediente...cel putin pentru mine.
Din cauza celor enumerate mai sus, consider ferm ca m-am nascut in tara gresita. Va voi povesti in curand si despre tara mea de suflet...