Sus de tot

Astept. Anticipez cu nerabdare. Visez si imi fac scenarii. Desi totul se intampla conform unui ritual bine stabilit, de fiecare data este ca si prima oara. Sunt pipaita si incep sa chicotesc. Ma rosesc, dar jocul continua. Stiu ca trebuie sa inghit ca sa trec la faza urmatoare. Si astept din nou, picior peste picior, numarand minutele pana la punctul culminant. Picaturi de transpiratie se preling pe decolteul meu pudrat iar pleoapele mi se zbat frenetic. Tocmai ce am trecut de controlul vamal si astept sa ma imbarc. Caci despre asta este vorba in propozitie.
Nimic nu se compara pentru mine, cu un zbor cu avionul. Il ador si in acelasi timp mi-e groaza. Este singurul sport extrem pe care il practic cu regularitate. Zborul imi da acea doza de adrenalina de care avem cu totii nevoie. Desi cunosc toate detaliile tehnice ce tin de aceasta pasare de fier (traiasca Discovery), pentru mine este o minune totusi cum de poate sa stea in aer cu noi toti la bord. Aleg insa sa nu ma gandesc prea mult la amanunte ce pot sa imi disturbe calmul aparent, si admir peisajul de la inaltime. Marea isi face incet incet aparitia si dintr-o data culorile devin mai accentuate. Stiu ca trebuie sa coboram, poate cel mai intens moment din timpul zborului. Motoare turate la maxim, sute de kilometri la ora, iar rotile mici trebuie sa faca fata impactului. Melodia care imi urla in urechi in timp ce avionul coboara este I don’t wanna miss a thing – Aerosmith.
Si ma gandesc la toate lucrurile pe care nu vreau sa le pierd….Dar atingem pamantul, moment in care ii multumesc lui Dumnezeu ca imi mai acorda o sansa la viata. Si ma simt de parca as fi renascut, gata sa explorez taramul nou gasit.
Zborul imi da aripi… :)