Viata a la grecque

Azi se implinesc 2 saptamani de cand am aterizat pe taram grecesc. Nu stiam ce ma asteapta si cum va fi. Stiam doar ca ma asteapta dragostea mea si mi-a fost de ajuns sa iau decizia de a pleca din tara mea. Au trecut 2 saptamani si nu pot sa spun ca am de ce sa ma plang. Din potriva, asteptarile mi-au fost depasite. Iubitul meu stie ca sunt departe de casa mea si mama mea asa ca incearca cum poate mai bine sa umple golurile si sa imi faca mai usoara trecerea timpului pana cand va veni si mami in vizita. Viata in Grecia, din punctul meu de vedere, este mult mai frumoasa. Ori sunt eu subiectiva fiind aproape de iubirea mea ori chiar ceva se intampla aici. Cred ca totusi are de-a face cu aerul salin:D - briza marii care te loveste chiar si de la cativa km departare, soarele care dogoreste in mod placut sau mirosul de souvlaki care se pregateste in fiecare seara, una dintre ele sau toate trei ma fac sa ma simt euforica. Nu locuim in Atena, suntem cum s-ar spune la tara, intr-un oras de cam 4-5000 de locuitori. Putini dar suficienti. Incep deja sa cunosc pe tanti de la chiosc, pe tanti vecinile care stau in fiecare seara pe terasa si ne salutam respectuos, pe nenea pescaru care insista sa imi faca un peste mare intr-o seara, si bineinteles pe patronii de la terase care stiu deja ca trebuie sa imi aduca un bol cu chipsuri langa sucul meu de fiecare seara. Oamenii sunt calzi si deschisi, cel putin aparent. Mai mult, nici nu ma intereseaza. Pentru un oras mic, Andravida - pentru ca asa se numeste localitatea, are destule baruri si restaurante cat sa nu te repeti 7 zile pe saptamana, dar, ca peste tot anumite locuri sunt preferate altora, ca de exemplu taverna unde mancam souvlaki -cel mai bun pe care l-am mancat eu in Grecia de 6 ani de cand ma tot plimb pe aici. barurile de pe malul marii nici nu le mai mentionez ca sunt cate vrei, numai timp si bani sa fie pentru toate.

Nu pot sa nu ma gandesc si sa nu rad pe sub mustata, fie vorba intre noi, cand imi aduc aminte de toti cei care ma speriau inainte de plecarea mea in Grecia: cat de naspa e acolo acum, ca da faliment, ca mori de foame ca mai stiu eu cate altele mi-a fost dat sa aud. Am tacut si am ignorat. Nu puteam sa le zic (sau poate ar fi trebuit) ca nu ma tine pe mine o criza in loc, cand dragostea ma cheama atat de tare:)
si am plecat si am dat nas in nas cu viata greceasca si cu criza. Ei bine sper doar ca si Romania sa o duca atat de greu si de rau cat o duc grecii pe timp de faliment. Lumea aici isi vede in continuare de treaba, cei care munceau si isi vedeau de lungul nasului in ceea ce priveste cheltuielile se descurca si acum. Bineinteles e mai greu pt cei care luau totul pe datorii si de fapt nu aveau de unde plati. Atat. In rest, in continuarea grecii ies in fiecare zi, de 2 ori pe zi, cel putin, la cafea iar seara la cina.

Exista si aici parti mai putin frumoase, sau faptul ca trebuie sa muncesti mai mult pentru bani mai putin insa pana la urma ce conteaza cel mai mult in viata sa te umpli de bani si sa mori cu ei ingropati? sau sa te bucuri de atat cat ai cu toata inima si sa te bucuri de ceea ce iti ofera viata si oamenii din jur. Si sa nu uit, MAREA. Atat de frumoasa si atat de diferita de fiecare data. Marea aici face parte din cadrul fiecarei familii. Catelul si purcelul si copii si bunicii se duc obligatoriu sa faca baie, zilnic, daca le permite timpul si vremea, si se intrec in numarul de bai facute. Eu aici vorbesc din perspectiva vietii de la tara, caci nu traiesc in Atena unde lucrurile normal, ca in orice capitala, stau un pic diferit. Viata la tara insa este minunata. Nici macar lucrul nu te poate obosi sau plictisi deoarece toate magazinele/birourile au program special. Aici totul este deschis de la ora 9 la ora 14, dupa care lumea merge la mare/mancare/somn (exact in ordinea asta). Dupa ora 18 se deschid din nou magazinele, pana pe la 21-22. Sa nu uitam de faptul ca luni dupa-masa si miercuri dupa -masa nu se mai deschide nimic ca doar trebuieste un pic de repauz...eh criza necriza, atata timp cat exista soare mare si dragoste, parca nici mancare nu mai trebe:))

Salutari de la malul marii...