Judecata de apoi

Ma gandeam eu asa deunazi cat de usor ne este noua sa criticam si sa judecam pe altii. Cand vine vorba despre viata altora zici ca suntem toti niste experti in psihanaliza. De multe ori ma surprindeam si eu dand sfaturi de parca as detine adevarul absolut. Ceea ce nu este nici pe departe asa :D. Insa, cand trebuie sa luam decizii pentru viata noastra sau trebuie sa judecam ceva “la rece” parca suntem niste gaste bete, dam din colt in colt pana cand ne doare capul si abia atunci ne dam seama ce ar trebui sa facem (bine, unii nici macar atunci). Probabil odata cu experienta si cu maturitatea va veni si schimbarea. La mine a venit in momentul in care m-am trezit “judecata” de persoanele din jurul meu si mi-am dat seama ca de fapt habar nu au cine sunt eu. Ma judeca si isi fac o parere, uneori superficiala, dupa care trag concluzia. Si nu pentru ca m-as preface sau as pretinde ca sunt altceva cand sunt in public, insa probabil informatia ajunge injumatatita la “receptori”, dupa care este filtrata prin prisma personalitatii fiecaruia si uite asa ajung sa fiu ceea ce nu sunt...
Mi-am dat seama ca si eu faceam acelasi lucru si nu este deloc bine. Nu ai de unde sa stii ce se ascunde in sufletul unui om si mai ales nu ai de unde sa stii ce motiveaza o anumita persoana si de ce este asa cum este sau de ce face anumite lucruri pe care le face. Tocmai de aceea fiecare persoana trebuie luata exact asa cum este si sa nu ne grabim sa o etichetam in secunda doi. Pentru ca nu suntem in masura sa facem acest lucru.
Nu suport persoanele care se lauda cum ca ar “ citi” o fiinta in doua minute. Si se pun si iti fac o descriere si o insiruire de caracteristici, mai ceva ca in cartile de analiza a personalitatii omului. Nu poti cunoaste un om poate nici dupa o viata traita langa el.
So, let’s not judge.....