Viata a la grecque

Azi se implinesc 2 saptamani de cand am aterizat pe taram grecesc. Nu stiam ce ma asteapta si cum va fi. Stiam doar ca ma asteapta dragostea mea si mi-a fost de ajuns sa iau decizia de a pleca din tara mea. Au trecut 2 saptamani si nu pot sa spun ca am de ce sa ma plang. Din potriva, asteptarile mi-au fost depasite. Iubitul meu stie ca sunt departe de casa mea si mama mea asa ca incearca cum poate mai bine sa umple golurile si sa imi faca mai usoara trecerea timpului pana cand va veni si mami in vizita. Viata in Grecia, din punctul meu de vedere, este mult mai frumoasa. Ori sunt eu subiectiva fiind aproape de iubirea mea ori chiar ceva se intampla aici. Cred ca totusi are de-a face cu aerul salin:D - briza marii care te loveste chiar si de la cativa km departare, soarele care dogoreste in mod placut sau mirosul de souvlaki care se pregateste in fiecare seara, una dintre ele sau toate trei ma fac sa ma simt euforica. Nu locuim in Atena, suntem cum s-ar spune la tara, intr-un oras de cam 4-5000 de locuitori. Putini dar suficienti. Incep deja sa cunosc pe tanti de la chiosc, pe tanti vecinile care stau in fiecare seara pe terasa si ne salutam respectuos, pe nenea pescaru care insista sa imi faca un peste mare intr-o seara, si bineinteles pe patronii de la terase care stiu deja ca trebuie sa imi aduca un bol cu chipsuri langa sucul meu de fiecare seara. Oamenii sunt calzi si deschisi, cel putin aparent. Mai mult, nici nu ma intereseaza. Pentru un oras mic, Andravida - pentru ca asa se numeste localitatea, are destule baruri si restaurante cat sa nu te repeti 7 zile pe saptamana, dar, ca peste tot anumite locuri sunt preferate altora, ca de exemplu taverna unde mancam souvlaki -cel mai bun pe care l-am mancat eu in Grecia de 6 ani de cand ma tot plimb pe aici. barurile de pe malul marii nici nu le mai mentionez ca sunt cate vrei, numai timp si bani sa fie pentru toate.

Nu pot sa nu ma gandesc si sa nu rad pe sub mustata, fie vorba intre noi, cand imi aduc aminte de toti cei care ma speriau inainte de plecarea mea in Grecia: cat de naspa e acolo acum, ca da faliment, ca mori de foame ca mai stiu eu cate altele mi-a fost dat sa aud. Am tacut si am ignorat. Nu puteam sa le zic (sau poate ar fi trebuit) ca nu ma tine pe mine o criza in loc, cand dragostea ma cheama atat de tare:)
si am plecat si am dat nas in nas cu viata greceasca si cu criza. Ei bine sper doar ca si Romania sa o duca atat de greu si de rau cat o duc grecii pe timp de faliment. Lumea aici isi vede in continuare de treaba, cei care munceau si isi vedeau de lungul nasului in ceea ce priveste cheltuielile se descurca si acum. Bineinteles e mai greu pt cei care luau totul pe datorii si de fapt nu aveau de unde plati. Atat. In rest, in continuarea grecii ies in fiecare zi, de 2 ori pe zi, cel putin, la cafea iar seara la cina.

Exista si aici parti mai putin frumoase, sau faptul ca trebuie sa muncesti mai mult pentru bani mai putin insa pana la urma ce conteaza cel mai mult in viata sa te umpli de bani si sa mori cu ei ingropati? sau sa te bucuri de atat cat ai cu toata inima si sa te bucuri de ceea ce iti ofera viata si oamenii din jur. Si sa nu uit, MAREA. Atat de frumoasa si atat de diferita de fiecare data. Marea aici face parte din cadrul fiecarei familii. Catelul si purcelul si copii si bunicii se duc obligatoriu sa faca baie, zilnic, daca le permite timpul si vremea, si se intrec in numarul de bai facute. Eu aici vorbesc din perspectiva vietii de la tara, caci nu traiesc in Atena unde lucrurile normal, ca in orice capitala, stau un pic diferit. Viata la tara insa este minunata. Nici macar lucrul nu te poate obosi sau plictisi deoarece toate magazinele/birourile au program special. Aici totul este deschis de la ora 9 la ora 14, dupa care lumea merge la mare/mancare/somn (exact in ordinea asta). Dupa ora 18 se deschid din nou magazinele, pana pe la 21-22. Sa nu uitam de faptul ca luni dupa-masa si miercuri dupa -masa nu se mai deschide nimic ca doar trebuieste un pic de repauz...eh criza necriza, atata timp cat exista soare mare si dragoste, parca nici mancare nu mai trebe:))

Salutari de la malul marii...

Pregateli pregateli

A trecut si ultimul weekend petrecut acasa. Incerc sa imi adun capul si nu numai, sa vad ce pun in valiza care nu trebuie sa depaseasca 20 de kg. Grea decizie. Ce iei cu tine, dupa o viata petrecuta intr-un loc cand pleci sa iti traiesti viata in cu totul alt loc. Cutia cu amintiri e tot mai grea: poze, felicitari, suveniruri, cadouri dragi. Toate trebuie sa vina cu mine deoarece nu imi vad viata si casa fara ele in ea. Nu pot pleca fara cartile care mi-au tinut companie in lungile seri in care eram singura si visam la cum ar fi sa fie…CD-uri cu muzica si poze, dvd-uri cu filme, reviste de gatit…gablonturi, pentru ca toata lumea stie nu exist fara ele, haine pentru toate ocaziile, pantofi, sandale…si mi-e frica ca nu cumva sa uit ceva fara de care nu ma pot trezi dimineata…da stiu nu exista asa ceva, dar lasati-ma sa ma plang si eu cuiva:D…mai sunt 3 zile pana plec si deja simt dorul prietenelor si a mamei mele. Imi va fi greu fara ele dar asa cum se spune, revederea va fi mai dulce…iar in acelasi timp, si in aceeasi masura mor de nerabdare sa ajung langa iubirea mea, sa putem sa facem si noi toate cele pe care le face un cuplu normal….sa ne plimbam mana-n mana…

Sex and the city 2

Aseara am fost si eu cu prietenele la cinema. Nu obisnuiesc sa merg la film prea des (doar la cele 3D) pentru ca prefer sa vad filmele cocotata in pat insa acest film trebuie vazut pe un ecran mareee deoarece detaliile fac totul. Nu se putea sa ratez acest film, desi carcotasii si-au facut datoria si m-au pus la curent cu toate recenziile negative despre acest episod SATC2. Nu mi-a pasat, nici macar nu am citit caci stiu foarte bine ca nu este un film filosofic, nu este un film cu invataturi de viata, nu este un film care sa trezeasca intrebari fara raspuns. Este pur si simplu un film pentru femeile care iubesc barbatii frumosi si hainele frumoase. Si ohh daaa…am avut parte de amandoua din belsug! Mda, chiar si eu simt nevoia sa fiu superficiala uneori:D
Iar cand ai parte de toate acestea inconjurata de prietenele cele mai bune, nimic nu mai conteaza caci ai o seara perfecta!
Multumesc Ralu si Teo:D

Vantul schimbarii

Vine un moment in viata fiecarui om cand realizezi ca viata asa cum o stiai pana acum ia sfarsit. Si totul are sa se schimbe. Un astfel de moment traiesc eu acum. Am visat acest moment, am planuit acest moment, mi l-am inchipuit si l-am anticipat. Acuma nu mai trebuie. El s-a intamplat, iar vartejul sentimentelor este destul de ametitor. Sunt fericita pana la cer si inapoi. Uimitor, mi-e si frica. Vreau si nu vreau. Abia astept schimbarea, dar in acelasi timp nu vreau sa se schimbe nimic. Vreau ca totul sa ramana exact asa cum este in clipa asta. De fapt, prin minte mi se deruleaza imagini de cand eram mica. Cand invatam sa inot la bazinul de la gradinita. Cand ma duceam sa o iau pe mami de la lucru. Cand mergeam cu mami la cumparaturi si ma enerva ca nu aveam gusturi comune. Cand o asteptam pe geam sa vina de la lucru. Cand veneam acasa cu cate un zece si aveam parte de un intreg festin, ca deh, e desteapta fata lu mama. Cum mergeam la intalniri si mami nu dormea pana nu auzea cheia in usa. Cum plangeam la vreo “tragedie” amoroasa. Cand am intrat la facultate. Cand am terminat facultatea. Cand am plecat in lumea larga prima data. Cand m-am angajat prima data.. Viata mea de pana acum.
Acum intorc pagina. Mi-am dat demisia. Si plec din nou, in lumea larga. De data asta din iubire. Caci ma pune pe drumuri iubirea asta. Iar pentru mine cel mai important este sa fiu fericita. Iar daca fericirea mea inseamna o alta tara si o alta comunitate, fie. Stiu ca voi trece si peste acest hop, doar ma vor sustine cele mai dragi persoane mie. Asa ca, ne vedem din Grecia, caci acolo ma duce iubirea...

Viata pe FF

Mi se pare mie sau viata a intrat pe fastforward? Si nu numai ca e pe FF dar parca e si pe banda negativa, in sens invers celui bun. As vrea macar un buton de pauza ca omenirea sa isi traga suflul, sa aiba putere sa mearga mai departe. Mi se ridica parul pe spate cand aud vorba aceea cum ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce. Caci suntem facuti sa ducem mult. In ultima luna nu stiu daca am auzit vreo stire pozitiva. Initial am incercat sa ignor, asa cum fac cu aproape tot ce nu ma afecteaza personal sau pe cei din jurul meu respectiv tara mea. Din pacate perimetrul se rastrange si efectele celor intamplate in lume ajung incet incet sa isi fac simtita prezenta sumbra in spatiul meu mic si personal. Daca pana acum am facut fata crizei economice cu brio ignorand-o, vorbind de la adapostul unui loc de munca sigur resemnata ca oricum nu pot schimba nimic, tragediile umane ce se deruleaza de ceva vreme incoace nu imi dau pace. Cutremure devastatoare au distrus viata milioanelor de oameni. Sute de mii de copii orfani mor de foame in timp ce eu stau frumos la caldurica in fata calculatorului si ma plang de viata grea. Femei kamikaze provoaca tragedii in mii de familii. Oameni sunt calcati pe trecerea de pietoni. Fete tinere se sinucid.
Acum o saptamana ma trezesc cu stirea ca Polonia a fost “decapitata” in urma unui accident aviatic. Adica un avion PREZIDENTIAL s-a prabusit. Avionul cel mai sigur dintr-o tara este scrum, impreuna cu 96 de personalitati poloneze, printre care si familia prezidentiala. Situatie cu atat mai dramatica cu cat toti acesti oameni si-au gasit sfarsitul exact in padurea in care si-au pierdut viata 22.000 de polonezi acum 70 de ani. Katyn, un loc blestemat cu siguranta….
Acum vreo luna a inceput sa se intensifice activitatea unui vulcan din Islanda. Eh, mare lucru. Undeva departe fumega un vulcan. Ei bine da, norul de cenusa a reusit sa puna stapanire pe toata Europa. 21 de tari au spatiul aerian inchis. Romania inclusiv. Nu pleaca si nu vine niciun avion. Oameni care nu ajung la lucru, oameni care nu isi vad copiii deoarece sunt prinsi pe cine stie ce aeroport. Oameni care nu mai pleaca in luna de miere pe insula exotica mult visata. Personalitati marcante din toata lumea care nu pot ajunge la inmormantarea familiei prezidentiale poloneze. Produse perisabile care nu mai ajung la destinatie, provocand pierderi uriase. Companii aeriene care se vor indrepta vertiginos spre faliment. In acelasi timp, agentiile feroviare se dezmortesc. Vagoane ce stateau frumos in bezna hambarelor isi urnesc rotile ruginite. Si toate nu ar fi atat de grave daca domnul Vulcan si-ar mai incetini activitatea…insa acest lucru se pare ca nu se intampla inca. Iar pe deasupra, se pare ca atunci cand acest vulcan are activitate, si cel de langa se pune in miscare, iar asta ar putea avea efecte chiar inimaginabile. Dar sa speram de bine…si la o saptamana mai buna.

Flora si fauna corporatista

Nu de putine ori simt ca traiesc intr-o jungla. Inconjurata de tot felul de specimene, o flora si o fauna mai ceva ca in padurile tropicale. Viata cea de 8 ore dintr-o multinationala este exact asa. Plina de maimute ce se agita de colo colo, sar dintr-un copac in altul in speranta ca poate poate aterizeaza pe Copacul promisiunilor, insa de cele mai multe ori aterizeaza pe aceeasi creanga obisnuita si molfaie in continuare banana vestejita. Gorilele stau retrase in birouri inchise ermetic ca nu cumva microbul mediocritatii sa ajunga si la ele. Isi fac o falsa idee cum ca ar conduce lumea de acolo, cum ca ar trage atele, nu stiu insa ca sunt doar niste maimute un pic mai mari si nimic altceva. Daca faci o plimbare pe aleea din padure, sigur te vei intalni cu taratoare dizgratioase, care incearca sa te ameteasca, sa te vrajeasca, sa scoata ultimele barfe de la tine ca sa poata sa dea raportul mai departe. Mi-as baga tocul corporatist in capul lor mic si gol. Nu cred sa existe pe lumea asta ceva mai nefolositor ca si aceste fiinte insignifiante. Bun, mergem mai departe, si dam de o oaza feerica, plina de gasculite de toate culorile. Daca intri in perimetrul lor, te analizeaza instant din cap pana-n picioare, isi dau seama ca nu esti de-a lor, iti intorc gales dosul invelit in blugi Dolce si Gabana si se pun din nou pe cotcodacit sau gasculit?! Trebuie sa iesi din aceasta zona deoarece oricum nu te baga nimeni in seama...si nici nu cred ca ai vrea.
Mergem mai departe, dam de cativa prieteni, mai scoatem si noi o vorba doua. Fii pe faza ca apare girafa. Cu gatul lung, ochii mari si urechi ciulite, stie tot si vede tot. Nu ii scapa nimic, nu degeaba are gatul cel mai lung.
Ajung cu greu din nou in vagauna mea - trebuie sa ma grabesc, bufnitele stau la panda si raspandesc instant mesajul ca am depasit timpul minim acordat pentru explorarea mediului inconjurator. Ma ascund de ciocanitoare si cimpanzei enervanti si incerc sa imi vad in continuare de bananele mele. Poate astazi voi reusi sa le numerotez intr-un excel…………

L.E: din greseala am sters postarea, sper ca reusesc sa recuperez toate comentariile :(

Judecata de apoi

Ma gandeam eu asa deunazi cat de usor ne este noua sa criticam si sa judecam pe altii. Cand vine vorba despre viata altora zici ca suntem toti niste experti in psihanaliza. De multe ori ma surprindeam si eu dand sfaturi de parca as detine adevarul absolut. Ceea ce nu este nici pe departe asa :D. Insa, cand trebuie sa luam decizii pentru viata noastra sau trebuie sa judecam ceva “la rece” parca suntem niste gaste bete, dam din colt in colt pana cand ne doare capul si abia atunci ne dam seama ce ar trebui sa facem (bine, unii nici macar atunci). Probabil odata cu experienta si cu maturitatea va veni si schimbarea. La mine a venit in momentul in care m-am trezit “judecata” de persoanele din jurul meu si mi-am dat seama ca de fapt habar nu au cine sunt eu. Ma judeca si isi fac o parere, uneori superficiala, dupa care trag concluzia. Si nu pentru ca m-as preface sau as pretinde ca sunt altceva cand sunt in public, insa probabil informatia ajunge injumatatita la “receptori”, dupa care este filtrata prin prisma personalitatii fiecaruia si uite asa ajung sa fiu ceea ce nu sunt...
Mi-am dat seama ca si eu faceam acelasi lucru si nu este deloc bine. Nu ai de unde sa stii ce se ascunde in sufletul unui om si mai ales nu ai de unde sa stii ce motiveaza o anumita persoana si de ce este asa cum este sau de ce face anumite lucruri pe care le face. Tocmai de aceea fiecare persoana trebuie luata exact asa cum este si sa nu ne grabim sa o etichetam in secunda doi. Pentru ca nu suntem in masura sa facem acest lucru.
Nu suport persoanele care se lauda cum ca ar “ citi” o fiinta in doua minute. Si se pun si iti fac o descriere si o insiruire de caracteristici, mai ceva ca in cartile de analiza a personalitatii omului. Nu poti cunoaste un om poate nici dupa o viata traita langa el.
So, let’s not judge.....